Adrian Mutu, selecționerul reprezentativei de tineret a României, a fost nevoit să opereze câteva modificări în lotul pe care l-a convocat inițial pentru duelul din preliminariile Euro 2021.
Ultimul nume nou pe lista „tricolorilor mici” pentru jocul cu Danemarca care va avea loc pe 17 noiembrie de la ora 20:30 pe „Ilie Oană” din Ploiești este mijlocașul formațieei Viitorul Constanța, Carlo Casap. Mutu a apelat la „puștiul” lui Hagi după ce Vlad Dragomir nu se mai poate prezenta la convocare în urma restricțiilor de COVID-19 impuse în Peninsulă.
„Având în vedere că la Perugia sunt cazuri pozitive depistate, conform legislaţiei italiene, Vlad Dragomir nu poate părăsi oraşul şi, implicit, nici Italia. Toţi jucătorii din lotul formaţiei italiene sunt consideraţi contacţi direcţi şi se află în izolare, având voie să se deplaseze în afara bazei de pregătire doar pentru antrenamente sau meciuri. Astfel, Adrian Mutu l-a chemat în locul lui Vlad Dragomir pe Carlo Casap, mijlocaşul de la FC Viitorul”, precizează FRF.
Pe lista adiţională de jucători întocmită de Adrian Mutu în cazul în care va fi nevoie de înlocuirea vreunuia dintre fotbaliştii convocaţi se află Andrei Raţiu (ADO Den Haag/Olanda), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Mihai Velisar (Gaz Metan), Adrian Şut (FCSB), Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova), și Marco Dulca (Chindia Târgovişte).
Echipa naţională de tineret a României întâlneşte selecţionata Danemarcei, la 17 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, într-o partidă din cadrul grupei a 8-a a preliminariilor EURO U21 de anul viitor. Partida cu Danemarca poate asigura calificarea „tricolorilor” U21 la EURO 2021 în cazul unei victorii.
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), George Micle (FC Argeş);
Fundaşi: Denis Haruţ (FC Botoşani), Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Paşcanu (SD Ponferradina/Spania), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruţ (FC Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);
Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia), Alexandru Măţan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruţan (FCSB), Carlo Casap (FC Viitorul);
Atacanţi: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).